ARIES Transilvania logo

Comunicat de presă | 30.08.2012

Companii HiTech, împreună cu cele mai importante universităţi clujene, au demarat constituirea Polului de competitivitate pentru societatea informaţională – POLARIS

CLUJ-NAPOCA, 29 august – 15 entităţi din sectorul IT&C, alături de universităţi de cercetare avansată din Transilvania, au demarat, cu sprijinul instituţiilor administraţiei publice, constituirea Polului de competitivitate pe IT – Polaris. Principalul obiectiv al asocierii este creșterea competitivităţii și inovației tehnologice, prin consolidarea procesului de interacţiune dintre membri și stimularea implicării instituțiilor din învățământul superior în cercetare și în formarea continuă de specialişti IT&C.

Membrii Polului vor depune un pachet de proiecte pentru finanţare din fonduri europene prin intermediul Programului Operaţional Sectorial pentru Creşterea Competitivităţii Economice, Axa Prioritară 1 „Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient”, D.M.I. „Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului”, Operaţiunea „Dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor de interes naţional şi internaţional” pentru a accelera derularea programelor strategice menite să faciliteze transferul tehnologic.

Polul de competitivitate în IT va oferi beneficiarilor – IMM-uri, companii IT, instituții de învățământ superior, furnizori de servicii de sănătate și administrația publică – atȃt accesul la tehnologii avansate, servicii moderne de cloud computing, cȃt şi oportunități de formare şi transfer tehnologic.

Investiţiile vor depăşi 7 milioane de Euro, se vor derula pe perioada a doi ani şi vor genera peste 500 de posturi cu înaltă calificare.

„Alături de învăţământul superior şi de serviciile medicale, IT-ul a fost constant o industrie motoare a Clujului. Polaris vine să coaguleze energiile existente şi să oficializeze această realitate, asigurând cadrul unei funcţionări sinergice între factorii de progres ai regiunii. Creşterea competitivităţii unei regiuni atrage resurse, declanşează energiile creatoare şi duce în cele din urmă la creşterea calităţii vieţii în acea zonă şi la o dezvoltare sustenabilă. Vrem să atragem oameni talentaţi, nu să-i mai pierdem. Ne propunem să asigurăm cadrul necesar pentru ca inovarea şi educaţia să devină prioritare.

Suntem datori faţă de mediul care ne-a consacrat să-l dezvoltăm continuu. Este o iniţiativă deschisă, invităm public şi alte organizaţii sau consorţii să se alăture acestui demers în orice etapă. Fiind un domeniu strategic, avem nevoie de coeziune pentru a fi competitivi la nivel internaţional” – a declarat Marcel Borodi, unul din iniţiatorii acestui proiect, Preşedinte ARIES Transilvania şi CEO Brinel.

Trackback from your site.

  • 11899749_1686962054866487_2754761225745072651_n

  • 988554_1663158017246891_6224298869704299899_n

  • 10429250_1604530609776299_6388902155167922605_n

  • 11822353_1679753138920712_2808580868544369759_n

  • 13631551_1800620200167338_1570461195238499895_n

  • 2

  • 11202570_1662916647271028_5424788522269398476_n

  • 1

  • ARIES Transilvania eveniment

  • 11825070_1679753085587384_1799973756902833055_n

  • 17156252_1915346118694745_3375660652893479179_n

  • 17098329_1915346132028077_7218391935391538920_n